SUA și UE pun la punct planul anti-China. Administrația Joe Biden schimbă strategia

SUA și UE pun la punct planul anti-China. Administrația Joe Biden schimbă strategia
Foto: Hepta - Abaca Press / CNP/ABACA

China continuă evoluția economică într-un ritm accelerat, în timp ce Statele Unite ale Amercii și Uniunea Europeană pregătesc contraofensiva, informează Financial Times, citând un plan european.

În administrația Joe Biden, Uniunea Europeană urmărește o apropiere mult mai bună față de Statele Unite.

„În calitate de societăţi democratice deschise şi economii de piaţă, UE şi SUA sunt de acord cu privire la provocarea strategică prezentată de asertivitatea internaţională tot mai mare a Chinei, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord în privinţa celei mai bune modalităţi de o a aborda”, se arată în planul european, potrivit Financial Times.

Restart în relațiile economice UE – SUA

Documentul elaborat de europeni va fi supus aprobării liderilor statelor membre în perioada 10-11 decembrie, în cadrul unei noi reuniuni a Consiliului European. Astfel, în timpul administrației Biden, ar urma să se amelioreze relațiile economice între cele două mari comunități.

La începutul lui noiembrie, Uniunea Europeană a impus tarife uriașe pentru Statele Unite, în valoare de până la 4 miliarde de dolari, represalii la subvențiile americane acordate Boeing.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:18 - Armata israeliană l-a ucis pe unul dintre cei mai importanți lideri Hezbollah
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)