SUA şi-au confirmat sprijinul privind aderarea Serbiei la Uniunea Europeană

SUA şi-au confirmat sprijinul privind aderarea Serbiei la Uniunea Europeană
Statele Unite au felicitat vineri Serbia pentru că a ajuns la un acord cu Kosovo în privința participării statului kosovar la reuniunile regionale din Balcani şi şi-au declarat sprijinul privind aderarea Serbiei la...

Statele Unite au felicitat vineri Serbia pentru că a ajuns la un acord cu Kosovo în privința participării statului kosovar la reuniunile regionale din Balcani şi şi-au declarat sprijinul privind aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, informează agenția Focus.

Serbia a acceptat participarea Priștinei la discuții, sub titulatura Kosovo*, asteriscul desemnând faptul că autoritățile de la Belgrad nu recunosc independenţa fostei regiuni sârbe.

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a felicitat Kosovo şi Serbia pentru „pasul important” făcut şi a salutat Uniunea Europeană pentru ajutorul acordat „celor două ţări”.

„Sperăm de asemenea că aceste acorduri vor deschide porţile candidaturii Serbiei în UE. Progresul făcut de această ţară spre integrarea europeană este un lucru bun pentru Serbia, Kosovo şi pentru viitorul acestei regiuni”, a declarat Clinton.

Pe de altă parte, România ar putea bloca o posibilă decizie pozitivă privind acordarea statutului de candidat la Uniunea Europeană a Serbiei, până când nu va avea loc o ameliorare a situației minorității vlahe din țara respectivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`