SUA: Senatul a refuzat să analizeze proiectul de reformă a NSA
Senatul Statelor Unite a refuzat să analizeze proiectul de reformă a Agenției Naționale de Securitate (NSA) după dezvăluirile lui Edward Snowden în 2013, în pofida sprijinului lui Barack Obama și apărătorilor libertăților individuale, informează AFP.
Cei care sprijină reforma au strâns 58 de voturi din 100 în cadrul votului, fiind necesare însă 60 de voturi pentru a pune textul pe ordinea de zi a Camerei superioare a Congresului și pentru a începe dezbaterile.
Cei mai mulți dintre senatorii republicani au votat împotrivă, argumentând că textul ar slăbi prea mult puterea NSA, mai ales în contextul în care este necesară identificarea în Statele Unite a eventualilor jihadiși ai grupării Statul Islamic.
Proiectul de reformă se referă la restrângerea capacității de supraveghere ale NSA în Statele Unite și la creșterea transparenței.