SUA se pregătesc să autorizeze oficial participarea femeilor militar la lupte

SUA se pregătesc să autorizeze oficial participarea femeilor militar la lupte
Statele Unite sunt pe cale să autorizeze formal participarea femeilor la lupte, validând o situaţie cu care acestea s-au confruntat în conflictele fără linie de front din Irak şi Afganistan, scrie AFP. ...

Statele Unite sunt pe cale să autorizeze formal participarea femeilor la lupte, validând o situaţie cu care acestea s-au confruntat în conflictele fără linie de front din Irak şi Afganistan, scrie AFP.

Decizia a fost luată de secretarul Apărării Leon Panetta la recomandarea militarului cu cel mai înalt grad din armata americană, generalul Martin Dempsey.

Cei doi oficiali „vor anunţa renunţarea la această regulă care exclude femeile militar din lupte”, cel mai probabil joi, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul apărării,

De la regula instituită în 1994, cele 204.714 de femei din armată, care reprezintă 14,5% din efective, nu puteau participa la lupte.

Teoretic, o femeie nu poate să facă parte dintr-o secţiune a infanteriei sau să conducă un tanc.

Însă, în realitate, multe dintre ele au fost mobilizate în ultimii 10 ani în Irak şi Afganistan, conflicte fără linie de front, în faţa unui inamic care se amestecă în populaţia civilă.

Începând din 2001, au murit 144 de femei, dintre care 79 în luptă, potrivit datelor oferite Pentagonului în februarie 2012.

Peste 280.000 de americani au servit în Irak şi Afganistan în această perioadă, respectiv 12 la sută din efectivele mobilizate.

Şefii de Stat Major vor avea termen până în ianuarie 2016 pentru a ridica excepţii la noua regulă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)