SUA, sancțiuni împotriva rușilor implicați în complotul pentru a destabiliza guvernul pro-european al Republicii Moldova. Cum decurgea operațiunea

SUA, sancțiuni împotriva rușilor implicați în complotul pentru a destabiliza guvernul pro-european al Republicii Moldova. Cum decurgea operațiunea
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mihai Karaush

SUA a introdus sancțiuni, luni, împotriva unui grup care are legături cu serviciile rusești de informații pentru rolul său în eforturile Moscovei de destabilizare a democrației și de influențare a alegerilor din Republica Moldova, a anunțat Departamentul american al Trezoreriei, potrivit Reuters.

SUA, sancțiuni împotriva rușilor care au vrut să destabilizeze guvernul Republicii Moldova

Noile sancțiuni vizează șapte indivizi ruși, dintre care unii păstrează în continuare legături cu serviciile rusești de informații, au precizat autoritățile americane. Liderul grupului este Konstantin Prokopyevici Sapojnikov, cel care a organizat complotul pentru a destabiliza guvernul Republicii Moldova în prima parte a anului 2023, menționează Trezoreria SUA.

Washingtonul a explicat că grupul este parte a unei ample operațiuni globale de informații asociată Rusiei, care vizează Ucraina și țările din vecinătate, dar și UE, Regatul Unit și SUA.

Membrii grupării provoacă, antrenează și supraveghează grupuri în țări democratice și efectuează proteste antiguvernamentale, marșuri și demonstrații.

Pe lângă liderul grupării au mai fost sancționați Iuri Iurievici Makolov, Gleb Maksimovici Kloponin, Svetlana Andreevna Boiko, Aleksei Viaceslavovici Losev, Vasili Viktorovici Gromovikov și Anna Travnikova.

Trezoreria SUA spune că Makolov a fost implicat în sprijinul logistic pentru complot, Kloponin a adunat detalii de securitate despre mai multe clădiri guvernamentale din Republica Moldova, Losev a efectuat operațiuni de recunoaștere în aceeași țară, iar Boiko și Gromovikov au gestionat bugetul și finanțarea pentru plotul din 2023.

„Acești agenți de influență malignă analizează țări vulnerabile la exploatare și sădesc temeri care subminează încrederea în principiile democratice în țările vizate”, a explicat Departamentul american al Trezoreriei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`