"SUA, Rusia și UE ar trebui să colaboreze în privința luptei contra Statului Islamic". Junker: Ar trebui să punem deoparte problemele pe care le avem între noi, Europa se apropie de marginea prăpastiei

"SUA, Rusia și UE ar trebui să colaboreze în privința luptei contra Statului Islamic". Junker: Ar trebui să punem deoparte problemele pe care le avem între noi, Europa se apropie de marginea prăpastiei
Foto: euractiv.com

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, face noi declarații controversate legate de cooperarea UE-Rusia. Acesta afirmă că europeni trebuie să “pune deoparte” problemele cu Kremlinul și să admitem că “nu există nicio formăd e securitate în Europa fără participarea consistent a Rusiei”, făcând referire la lupta împotriva teroriștilor Statului Islamic.

“Ca și Francois Hollande, care este european, consider ca Statul Islamic este inamicul numărul unu al Europei. De aceea ar trebui să folosim toate mijloacele pentru a pune capăt acestei barbarii galopante. SUA, Rusia și Europa ar trebui să colaboreze în privința luptei contra Statului Islamic. Ar trebui să punem deoparte problemele pe care le-am putea avea între noi, pentru a putea să ne concentrăm împreună pe această problemă majoră, pe care dacă nu o stăpânim, ar aduce Europa pe marginea prăpastiei.

Putin este președintele Rusiei. Nu exista nicio formă de securitate în Europa fără participarea consistentă a Rusiei”, a spus Junker, conform euroactiv.com.

Cu privire la războiul din Siria, șeful CE a spus că este greu de luat o decizie în cazul președintelui Bashar al-Assad, deoarece “ar fi în mod egal greșit să crezi că poate exista o soluție cu Assad și că ar putea exista o soluție fără Assad”.

Declarațiile acestuia nu sunt pe placul americanilor. Asistenul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, este de părere că Rusia reprezintă o amenințare pentru Europa și nu trebuie ca UE să coopereze cu această țară pe niciun plan.

„Ca aliați NATO, sprijim țările est-eropene care ar putea fi urmatoarele victime ale Kremlinului. Prezența noastră militara la sol, pe apa și în aer în Polonia, România, Bulgaria și țările baltice reprezintă un mesaj puternic de descurajare pentru Rusia.

Fie că vorbim despre criza ucraineană, despre consolidarea NATO, despre îmbunătățirea securității globale, prosperitatea noastră, Statele Unite și Europa au nevoie mai mult ca niciodată una de cealaltă. Noi – comunitatea transatlantică – suntem mai puternice, mai sigure și mai prospere când stăm împreună în fața relelor și provocărilor lumii de astăzi”, ea precizat Victoria Nuland, la Conferința de Securitate de la Berlin.

 

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`