SUA: Noi proteste de amploare împotriva lui Donald Trump! Deciziile anti-migranți au scos oamenii în stradă (VIDEO)

Publicat: 29 01. 2017, 09:44
Foto: thestar.com

Mii de persoane, linii aeriene, companii multinaționale și avocați alarmați de ordinul executiv al președintelui Trump privind suspendarea programelor de primire a refugiaților au semnat o petiție de denunțare a deciziei președintelui american, potrivit The Washington Post.

De asemenea aceștia s-au adunat în număr mare pe aeroportul JFK din New York și în Chicago pe aeroportul O'Hare unde terminalele internaționale au fost închise temporar din cauza protestatarilor.

Unii călători ce urmau să se îmbarce sau cei care tocmai ieșiseră din avion s-au alăturat și ei protestatarilor.

SUA: Noi proteste de amploare împotriva lui Donald Trump! Deciziile anti-migranți a scos oamenii în stradă

#DIRECT_ONE_8rswwm#

Ordinul executiv semnat recent de Donald Trump privind migrația prevede o interdicție pe termen de 90 de zile sau pe o perioadă nedeterminată pentru persoanele din Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen să pătrundă pe teritoriul Statelor Unite chiar dacăn aceștia dețin permisul de ședere Green Card sau au dublă cetățenie.

Mai multe personalități publice precum laureați ai Premiului Nobel și mii de alte cadre universitare, vedete, și membrii ai Academiei Naționale de Științe au semnat petiția de suspendare a ordinului executiv privind migranții.

După intrarea în vigoare a ordinului executiv, 12 străini au fost reținuți imediat după ce au aterizat pe teritoriul american.

De asemenea, regizorul iranian Asghar Farhadi nu va putea participa din cauza noilor decizii legislative la decernarea premiilor Oscar, unde este nominalizat cu pelicula "The Salesman" pentru categoria cel mai bun film străin.

Mai multe companii aeriene, printre care KLM şi Qatar Airlines, au anunţat deja că nu mai permit îmbarcarea acestor pasageri în cursele spre Statele Unite.

Gigantul IT Google şi-a rechemat de urgenţă în ţară angajaţii care provin din statele vizate de interdicţie şi care se erau în concedii sau deplasări.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg i-a transmis lui Donald Trump că "Statele Unite reprezintă o națiune de imigranți și ar trebui să fim mândri de asta".