SUA marchează vineri abolirea sclaviei în plină perioadă de proteste anti-rasism, transmite NBC. Mii de americani sunt așteptați la manifestații care marchează 155 de ani de la ‘Juneteenth’ ( îmbinarea între luna iunie şi data de 19, în engleză), acea zi din 1865 când sclavii din Galveston, Texas, au aflat că sunt liberi de atunci încolo.
Pe 8 aprilie 1864, Senatul Statelor Unite ale Americii dădea aviz pozitiv Amendamentului 13 la Constituția Statelor Unite ce prevedea abolirea sclaviei de orice fel.
Acest eveniment a fost doar o parte a unui proces complex de rezolvare a problemei.
Pe 31 ianuarie 1865 avea să treacă și de Camera Reprezentanților, fiind adoptată și ratificată pe 6 decembrie 1865.
La 155 de ani distanță, americanii sărbătoresc abolirea sclaviei într-un an marcat de tragedia morții lui George Floyd, afro-americanul axfisiat sub genunchiul unui poliţist alb în timpul arestării sale la sfârşitul lunii mai la Minneapolis.
Cum a fost ucis George Floyd. New York Times a refăcut scena cu imagini de la martori și de pe camerele de supraveghere
Floyd a murit luna trecută, după ce fostul ofițer de poliție din Minneapolis, Derek Chauvin, l-a imobizilat în mod violent apăsat cu genunchiul gâtul lui Floyd, fapt ce ar fi provocat în cele din urmă moartea acestuia. Chauvin a fost concediat și acuzat de omor de gradul doi. Alți trei ofițeri au fost acuzați că au fost complici.
Floyda fost înmormântat în urmaunei ceremonii impresionanteîn cimitirulHouston Memorial Gardens în care își duce somnul de veci mama sa, potrivit Centrului de Planificare Memorială Fort Bend.
Protestele declanșate înSUApe fondul morții luiGeorge Floyd continuă de săptămâni întregi.
Deși majoritatea protestelor au fost pașnice, un episod violent a avut loc în Seattle, unde forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene. Proteste similare au fost organizate și în marile orașe europene, dar și în Australia, în semn de solidaritate cu manifestanții dinSUA. ÎnWashingtonD.C. a fost cea mai amplă manifestație de până acum, zeci de mii de oameni ieșind în stradă. Îchiar și accesul către Casa Albă a fost blocat.
Criza coronavirusului a accentuat şi mai mult suferinţele comunităţii afro-americane: rata şomajului a explodat în rândurile acesteia odată cu oprirea economiei americane şi, ocupând multe locuri de muncă considerate esenţiale, dar prost plătite, americanii de culoare sunt mai expuşi decât alţii la contaminarea cu SARS CoV-2, comentează agenţia franceză de presă.
Filmul ”Pe aripile vântului” (”Gone With The Wind”) este acuzat de rasism de către unii istorici, iar pelicula a fost retrasă de pe platforma de streaming HBO Max, scrieBBC. Decizia vine chiar în momentul în care în SUA și în multe state din Europa au locproteste antirasism, după moartea luiGeorge Floyd.”Pe aripile vântului”, apărut în 1938 ca oadaptare a romanului omonim al lui Margaret Mitchell, a primit numeroase premii OScar, fiind considerat o capodoperă a epocii sale.
Pe aripile vântului(Gone With the Wind) este unul dintre cele mai vizionatefilmedin istoria cinematografiei mondiale, decenii la rând bucurând şi mai bucură încă, milioane de cinefili. Este de asemeniproducţia de filmcare ani la rând, zeci de ani, a deţinut supremaţia reţetei de casă, realizând cele mai mari încasări.
Lungmertrajul de trei ore şi 58 de minute a apărut în 1939 şi este considerat de mulţi universitari cel mai ambiţios şi eficient instrument al revizionismului sudist.