SUA lansează o atenționare de ultimă oră către Serbia și Kosovo

SUA lansează o atenționare de ultimă oră către Serbia și Kosovo

Serbia și Kosovo trebuie să nu se mai provoace una pe cealaltă, să reia discuțiile, și să normalizeze relațiile, la două decenii după încheierea războiului, a afirmat un oficial american, vineri, potrivit Reuters.

Occidentul consideră inflamarea relațiilor dintre Belgrad și Priștina drept o amenințare la adresa stabilității din estul Europei. Ambele țări doresc o integrare cât mai puternică în Uniunea Europeană, dar li s-a spus că, înainte ca acest lucru să se întâmple, este necesar să-și normalizeze relațiile.

Kosovo și-a declarat independența în anul 2008 și a câștigat recunoașterea SUA și a mai multor state din UE, dar nu și a Serbiei, Rusiei sau României. Un număr de 4.000 de militari NATO rămân pe acest micuț teritoriu balcanic cu misiunea de menținere a păcii.

Belgradul și Priștina au purtat discuții sporadice, care nu au condus la mari rezultate. Ba mai mult, Guvernul naționalist kosovar a impus recent taxe de 100% pe bunurile importante de la vecinii sârbi și, mai mult decât atât, a început demersurile legislative pentru formarea unei armate.

„SUA au făcut apel la abrogarea acestor tarife, la încheierea cu provocările venite din ambele tabere și la reluarea dialogului”, a spus David Hale, un subsecretar de stat american însărcinat cu afaceri politice, într-un tweet lansat în limba sârbă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`