Forțele ruse se află la o distanță de aproximativ 25 de kilometri în afara centrului orașului Kiev și la o distanță de 10 kilometri în afara centrelor orașelor Cernihov și Harkov, aflate în nordul Ucrainei. Luptele dure se duc în zona de sud a Ucrainei, în Mariupol și Mykolaiv, după cum a precizat un oficial american al Apărării, pentru CNN.
Oficialul din SUA a precizat că din informațiile pe care le deține, trupele rusești se află la o distanță de aproximativ 25 de kilometri ce centrul orașului Kiev.
În orașele Harkov și Cernihov forțele ruse s-ar afla la o distanță de aproximativ 10 kilometri față de centru, fiind aproape chiar la periferia orașului, având în vedere modul în care sunt amplasate localitățile.
Totuși, luptele mai grele se dau în partea de sud a Ucrainei, acolo unde orașele Mariupol și Mykolaiv au fost grav afectate de atacurile armatei inamice.
Astfel, SUA spune că trupele rusești au avut mai mult succes în partea de sud a țării, dar nu contestă nici rapoartele potrivit cărora orașul Herson a fost capturat de ruși.