Trump spune că are dreptul de a se grația în ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale

Trump spune că are dreptul de a se grația în ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale
Foto: egyptianstreets.com

Preşedintele american Donald Trump a susținut că are dreptul de a se grația înancheta privind amesteculRusiei în alegerile prezidențiale din 2016. Totuși, a mai precizat el, acest lucru nu se va întâmpla deoarece el nu a făcut nimic greșit, iar autoritățile vor vedea acest lucru.

”Așa cum au arătat numeroși specialiști în drept, am dreptul absolut de a mă GRAȚIA, dar de ce aș face asta când nu am greșit nimic?”, a scris Trump, pe Twitter.

El a mai acuzat din nou că ancheta în acest caz, condusă de procurorul special Robert Mueller, este doar o ”vânătoare de vrăjitoare”.

Recent, New York Times a publicat o scrisoare pe care liderul de la Casa Albă a trimis-o echipei juridice a lui Mueller. În scrisoarea datată 29 ianuarie, avocaţii susţin că Trump nu poate fi citat în justiţie, pus sub acuzare şi nici condamnat pentru obstrucţionarea justiţiei, și asta deoarece Trump are o poziție de șef al instituţiilor de aplicare a legii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie