SUA crede că operația terestră a Israelului în Gaza s-ar putea încheia în ianuarie. Israelienii, avertizați de americani în privat să renunțe la tacticile devastatoare din prima fază a invaziei

Publicat: 06 12. 2023, 13:42
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

SUA se așteaptă ca actuala fază a invaziei terestre israeliene din Fâșia Gaza, care se concentrează pe marginea sudică a teritoriului palestinian, să dureze câteva săptămâni până când forțele israeliene vor trece, posibil în ianuarie, la o strategie hiperlocalizată, de intensitate mai mică, care să îi vizeze în mod restrâns pe anumiți lideri și membri specifici ai Hamas, au declarat mai mulți oficiali ai administrației americane pentru CNN.

Operația terestră a Israelului în Gaza s-ar putea încheia în ianuarie, estimează oficialii SUA

Pe măsură ce războiul intră într-o nouă fază terestră în sudul Fâșiei Gaza, Casa Albă este profund îngrijorată de modul în care se vor desfășura operațiile israeliene în următoarele săptămâni, a declarat un oficial american de rang înalt.

SUA a avertizat Israelul în mod ferm, în cadrul unor discuții „directe” și „dure”, că forțele israeliene nu pot reproduce în sud genul de tactici devastatoare pe care le-au folosit în nord, precum și că trebuie să limiteze mai mult numărul victimelor civile.

Americanii le-au explicat israelienilor că, în contextul în care opinia globală îi contestă tot mai mult campania terestră, perioada de timp de care dispune pentru a-și continua operațiile în actuala formă și păstra totuși o susținere internațională semnificativă scade rapid.

În probabil cel mai direct avertisment public de până acum, șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a avertizat Israelul că „poate câștiga în războiul urban doar protejând civilii”.

Vorbind la Reagan National Defense Forum în weekend, Lloyd Austin a subliniat că sprijinul american pentru Israel „nu este negociabil”, dar că Israelul riscă să transforme o „victorie tactică într-o înfrângere strategică” dacă nu depune mai multe eforturi ca să prevină moartea civililor.