SUA cer Chinei să nu mai sprijine invazia Rusiei în Ucraina: „Ţările care aleg tabăra lui Putin se vor plasa inevitabil de partea greşită a istoriei”

Publicat: 16 06. 2022, 08:13
Sursa foto: Hepta - Alexei Druzhinin

SUA au cerut Chinei să „nu se plaseze de partea greşită a istoriei” și să nu mai sprijine invazia rusă în Ucraina. E o reacție după discuția telefonică de miercuri dintre președinții Vladimir Putin și Xi Jinping, în timpul căreia liderul chinez a dat asigurări privind sprijinul său pentru Rusia în materie de suveranitate şi securitate.

Oficial SUA: China încă e de partea Rusiei

„Suntem îngrijoraţi de alinierea Chinei cu Rusia.

La peste trei luni de la invadarea agresivă a Ucrainei de către Rusia, China încă e de partea Rusiei și continuă să răspândească propaganda rusă în toată lumea. Continuă și să protejeze Rusia în organizaţiile internaţionale, sustrăgându-se de la responsabilităţile ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

De asemenea, China continuă să nege existenţa atrocităţilor comise de Rusia în Ucraina sugerând chiar că acestea sunt înscenate”, a spus un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, citat de AFP.

Apelul SUA pentru China, în contextul invaziei ruse în Ucraina

Oficialul a mai spus că e momentul ca toate statele să se situeze de partea bună a istoriei și să denunțe agresiunea rusă: „Ţările care aleg tabăra lui Putin se vor plasa inevitabil de partea greşită a istoriei. Acum e momentul ca liderii mondiali să denunţe clar agresiunea flagrantă a lui Putin şi să fie alături de ucraineni”.

Totodată, acesta a avertizat China să nu ofere niciun ajutor militar Rusiei sau vreun sprijin care să ajute Moscova să evite sancțiunile occidentale.