SUA au trimis un DISTRUGĂTOR în Marea Chinei de Sud! În același timp, la Beijing, americanii și chinezii încearcă să găsească un consens pentru încetarea războiului comercial

Publicat: 07 01. 2019, 14:32
sursă foto: navylive.dodlive.mil

Un distrugător american dotat cu rachete de croazieră a ajuns în Marea Chinei de Sud, chiar în zona unor insule disputate de chinezi, care numesc acest gest o „provocare”, în condițiile în care oficiali din cele două state s-au întâlnit la Beijing pentru o serie de negocieri tensionate privind acordurile comerciale, relatează Reuters.

Astfel, USS McCampbell a desfășurat o misiune de „libertate a navigației”, navigând la aproximativ 12 mile nautice de lanțul Insulelor Paracel, pentru „a răspunde nevoilor excesive de pe mare”, potrivit afirmațiilor făcute de Rachel McMarr, purtătorul de cuvânt al Flotei de pe Pacific.Oficialul a mai precizat că operațiunea nu a avut nicio legătură cu vreo țară, dar și că nu a fost vorba despre vreo declarație politică.

Evenimentele vin chiar pe fondul negocierilor intense dintre SUA și China, care discutau chiar în acel moment la Beijing. Aceasta este prima rundă de discuții din perioada de armistițiu de 90 de zile convenită între Washington și Beijing, în speranța că vor pune capăt războiului comercial care a afectat piețele internaționale.

„Somăm Statele Unite să înceteze imediat cu aceste provocări”, a spus tabăra cealaltă, prin vocea lui Lu Kang, purtătorul de cuvânt din Ministerul Afacerilor Externe, avertizând că mai multe nave militare au fost trimise deja la fața locului pentru a lansa alertele procedurale corespunzătoare.

Publicația citată mai scrie că Republica Populară Chineză revendică aproape tot teritoriul strategic care înconjoară Marea Chinei de Sud. Astfel, frecvent, China se contrează cu Statele Unite ale Americii și aliații săi, care se bucură de libertate de navigație chiar în marja insulelor ocupate.Vietnam, Filipinele, Brunei, Malaezia, Indonezia și Taiwan sunt entitățile cu revendicări concurente din regiune.