UPDATE: Bilanțul atacului armat a ajuns la cinci morți, după ce un bărbat rănit care fusese transportat la spital a decedat. Motivul atacului este în continuare necunoscut, iar persoana care a deschis focul încă nu a fost prinsă, potrivit, Libertatea.
Un indiviD a produs un atac armat într-un centru comercial din nord-vestul statului Washington, unde a reușit să împuște mortal cel puțin patru persoane. Atacatorul a reușit să fugă de la locul faptei.
Atacul a avut loc vineri în jurul orelor 19.30 (sâmbătă, 02.30 GMT) la Cascade Mall din Burlington, statul Washington, la aproximativ 65 de mile nord de Seattle, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al poliției statale Washington, Mark Francis, conform DCnews.
Suspectul este 'un bărbat hispanic îmbrăcat în gri', a adăugat el. El ar fi fost văzut ultima dată deplasându-se spre autostrada care trece prin apropierea centrului comercial din Burlington, oraș care se află între Seattle și frontiera canadiană.