SUA ar dori să vadă Rusia angajată constructiv contra Statului Islamic în Siria, nu să-și construiască acolo propria prezență militară

SUA ar dori să vadă Rusia angajată constructiv contra Statului Islamic în Siria, nu să-și construiască acolo propria prezență militară

Casa Albă a transmis că Statele Unite ar dori să vadă Rusia mai degrabă implicată constructiv, alături de coaliția internațională, în lupta contra Statului Islamic în Siria, și nu să-și construiască acolo propria prezență militară, informează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat că Obama nu a vorbit cu Putin pe marginea acestui subiect, dar va face acest lucru când va stabili că poate promova interesele americane.

Totuși, Secretarul de Stat John Kerry a vorbit în mai multe rânduri la telefon cu Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, ultima convorbire având loc pe 5 septembrie. Lavrov a susținut atunci că este neceară crearea unui front unit în lupta contra teroriștilor din Siria.

Oficialii americani și-au exprimat îngrijorarea față de creșterea prezenței militare ruse în Siria și au susținut că aceasta pare să vizeze întărirea regimului Bashar Al-Assad, un aliat al Rusiei, în loc să să caute o tranziție către o nouă conducere politică.

„Ceea ce am dori să vedem de la ruși este un angajament mai constructiv cu coaliția de 60 de membri, condusă de Statele Unite și axată pe degradarea și în cele din urmă distrugerea ISIL (Statul Islamic – n.r.)”, a declarat Earnest.

Tensiunile dintre cele două state s-au acutizat după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și sunt amplificate și mai mult din cauza prezenței militare ruse în Siria.

Directorul CIA, John Brennan, a declarat că există un „dezacord fundamental” între cele două state asupra rolului lui Assad ce face din Siria un magnet pentru combatanți străini și grupuri militante.

Rusia a poziționat mai multe tancuri pe un aerodrom militar din vestul Siriei. Și aproximativ 200 de soldați din infanteria navală au fost trimiși la aerodrom, împreună cu unități de locuit temporare, o stație portabilă de control al traficului aerian și componente ale unui sistem de apărare aeriană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`