Externe
Administraţia prezidențială a Statelor Unite ale Americii a introdus organizaţia islamistă Haqqani pe lista organizaţiilor teroriste, anunță Mediafax.
Decizia apare pe fondul unor dezbateri ce au durat doi ani de zile, în special din cauza presiunilor exercitate de numeroşi membri ai Congresului față de organizația ce se face vinovată de o serie de atacuri antiamericane comise în Afganistan. I
Această decizie va contribui la blocarea activităţilor de colectare de fonduri de către militanţi, în state precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Pakistan, precizează surse din Departamentului de Stat american.
Totodată, Pakistanul este obligat să ia măsuri împotriva membrilor Haqqani.