Premieră în lume! Cercetătorii și oamenii de știință au creat primul embrion „himeră” porc-om, într-un studiu revoluționar. Pentru acesta, celulele stem umane au fost injectate într-un embrion de proc, dovadă că se pot crea himere prin combinarea materialului genetic uman și animal.
„Scopul final este de a crește țesuturi sau organe funcționale care pot fi folosite la transplant, dar noi suntem departe de asta. Este doar un prim pas, care totuși contează”, a declarat Juan Belmonte, coordonatorul cercetării, conform HotNews.
Cercetătorii susțin că acest procedeu ar putea fi util pentru testarea medicamentelor, înainte de a efectua studii pe oameni, studierea apariției și a declanșării bolilor umane, înțelegerea primelor etape ale dezvoltării embrionului uman, explicarea diferențelor dintre organe ale diferitelor specii.