Studiu: Regimul hipocaloric poate vindeca diabetul de tip 2

Studiu: Regimul hipocaloric poate vindeca diabetul de tip 2
Foto: dailymail.co.uk

O dietă hipocalorică, bazată pe sucuri şi legume, testată clinic în Marea Britanie, a ajutat pacienţii cu diabet de tip 2 să renunţe la medicamente şi a inversat evoluţia bolii după doar câteva luni, potrivit Daily Mail.

După 18 luni, unii dintre bolnavii de diabet care urmaseră dieta continuau să nu prezinte niciun simptom.

Cu toate că dieta a fost testată pe un număr restrâns de pacienţi, în Marea Britanie se va derula în curând o nouă serie de teste, în valoare de 2,4 milioane de lire sterline (peste 2,8 milioane de euro), efectuate pe 280 de diabetici.

Pacienţii, care suferă de diabet de tip 2, vor fi supuşi unei diete hipocalorice, bazată pe sucuri şi supe, şi li se va permite să consume doar 800 de calorii pe zi – cantitate pe care unele persoane o consumă numai în timpul prânzului.

Roy Taylor, profesor la Universitatea din Newcastle, a emis ipoteza conform căreia grăsimea din jurul organelor vitale ar putea fi cheia înţelegerii acestei boli.

Acest tip de grăsime blochează pancreasul şi ficatul, întrerupând secreţia de insulină şi împiedicând utilizarea adecvată a acesteia.

Odată cu această dietă strictă, însă, grăsimile sunt arse, iar organele vitale sunt readuse la funcţionarea lor normală.

În timpul testării iniţiale, efectuate pe 11 bărbaţi şi femei – dieta a constat numai din sucuri utilizate în curele de slăbire, salate şi legume fără amidon -, s-a constatat, după opt săptămâni, că evoluţia diabetului a fost inversată.

„Dacă analizele noastre vor arăta că această abordare este eficientă (…), scopul nostru va fi să generăm un program care ar putea fi implementat în cadrul Serviciului Naţional de Sănătate cât mai curând”, a afirmat profesorul Mike Lean.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)