Studiu: Prezența teroriștilor pe Internet, în creștere îngrijorătoare

Publicat: 15 05. 2014, 09:49
Foto: huffingtonpost.com

Grupurile teroriste din diverse colțuri sunt din ce în ce mai prezente pe Internet, și mai ales pe rețelele de socializare, acesta folosind facilitățile online pentru a își recruta noi membri, pentru a comunica și chiar pentru a-și instrui militanții, se arată într-un studiu realizat la cererea Woodrow Wilson Center, relatează AFP.

Potrivit autorului studiului, Gabriel Weimann, de la Universitatea din Haifa, rețelele de socializare au, din punct de vedere al teroriștilor, un avantaj enorm – anonimatul.

Profesorul de comunicare spune că în 1998 existau doar 12 site-uri consacrate terorismului, iar în prezent există peste 10.000 de site-uri sau conturi pe reţelele de socializare. Grupările teroriste au profitat de avantajul pe care îl oferă libertatea pe Internet şi au creat instrumente utile, precum revista Inspire, legată de Al-Qaida şi utilizată pentru a recruta sau forma simpatizanţi, în special în Statele Unite.

„Teroriştii au motive întemeiate pentru a utiliza reţelele de socializare”, a adăugat Gabriel Weimann.

„Pe de o parte, aceste canale sunt de departe cele mai populare în rândul publicului pe care îl vizează (…). Pe de altă parte, mediile de socializare virtuale sunt uşor de folosit, fiabile şi gratuite. Şi, în cele din urmă, (acestea) le permit să ajungă direct la publicul lor ţintă”, a precizat el.

„Nu există niciun mijloc de a-i împiedica”, a spus cercetătorul.

Weimann crede că prezenţa sporită a acestor grupări pe Internet subliniază necesitatea unei ameliorări a supravegherii, precum cea pusă în aplicare de Agenţia americană pentru Securitate Naţională, dar cu oferirea unor garanţii în privinţa protejării vieţii private a internauţilor.