Studiu: Până în anul 2050, musulmanii vor fi aproape la fel de numeroși precum creștinii

Publicat: 03 04. 2015, 11:59
Foto: nydailynews.com

Un studiu al Centrului american de cercetare Pew Research arată că, până în anul 2050, musulmanii vor fi aproape la fel de numeroși precum creștinii.

„Numărul musulmanilor aproape că îl va egala pe cel al creștinilor, în prezent cel mai numeros grup religios”, se arată în studiul citat.

Astfel, potrivit cercetării, în anul 2050, numărul musulmanilor ar urma să ajungă la  2,76 miliarde (față de 1,6 miliarde în 2010), iar cel al creștinilor va fi de 2,92 miliarde (față de 2,17 miliarde în anul 2010).

Totuși, chiar și în 2050 creștinii vor cotinua să fie cel mai numeros grup religios din lume, repezentând 31,4%  din populația planetei, în timp ce musulmanii vor reprezenta 29,7%.