Studiu: Ouăle ar putea să prevină pierderile de memorie și să reducă riscul de demență

Studiu: Ouăle ar putea să prevină pierderile de memorie și să reducă riscul de demență
Foto: dailymail.co.uk

Ouăle ar putea să prevină pierderile de memorie și să reducă riscul de demență, relevă un studiu  aflat în plină desfăşurare în Statele Unite ale Americii, citat de Daily Mail.

În cadrul studiului ce se desfășoară pe o perioadă de șase luni, jumătate dintre participanţi vor mânca două ouă pe zi, iar rezultatele lor medicale vor fi comparate cu cele ale pacienţilor din grupul de control, care nu vor mânca ouă.

Voluntarii din ambele grupuri vor fi testaţi pentru memorie, raţionare, fluenţă verbală şi atenţie – un declin al acestor patru factori se traduce într-un risc major de apariţie a demenţei în a doua jumătate a vieţii.

Cercetătorii de la Universitatea Tufts din Statele Unite se aşteaptă să observe „o creştere semnificativă” a funcţiilor mintale în grupul de voluntare care primesc ouă.

Ouăle reprezintă una dintre cele mai bune surse de doi antioxidanţi – luteină şi zeaxantină -, care, potrivit unor studii precedente, au capacitatea de a ameliora funcţiile cognitive.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)