Studiu: Medicamentele contrafăcute sau de calitate scăzută pun în pericol viețile pacienților

Studiu: Medicamentele contrafăcute sau de calitate scăzută pun în pericol viețile pacienților

Circa unul din opt medicamente esențiale din statele cu venituri mici și medii ar putea fi contrafăcute sau ar putea conține combinații periculoase de substanțe, care pun în pericol viețile celor care le iau, informează Reuters, care citează un amplu studiu.

Cercetătorii au analizat date provenite din 350 de studii precedente, care au testat peste 400.000 de medicamente din țări cu venituri mici și medii. Circa 14% dintre medicamente erau contrafăcute, expirate sau de calitate scăzută. De asemenea, au existat cazuri în care cantitatea de substanță activă era prea mare și putea provoca o supradoză.

”Medicamentele de calitate scăzută pot conține o proporție scăzută sau niciun fel de substanță farmaceutică activă, ceea ce poate duce la prelungirea bolii, eșecul tratamentului sau poate contribui la rezistența la medicamente. Dacă este contaminată sau conține alte substanțe active, atunci medicația poate provoca otrăvire, reacții adverse sau decese evitabile”, a avertizat autorul principal al studiului, Sachiko Ozawa, de la Universitatea din Carolina de Nord.

Studiul nu a stabilit câți oameni au suferit efecte adverse grave sau au murit din cauza medicamentelor falsificate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`