Studiu: Marii rechini albi ar putea trăi peste 70 de ani

Studiu: Marii rechini albi ar putea trăi peste 70 de ani
Foto: namibian.org

Marii rechini albi ar putea trăi peste 70 de ani, de trei ori mai mult decât s-a crezut până acum, potrivit unui studiu american, citat de AFP.

Autorii studiului au analizat, cu ajutorul datării cu carbon 14, vertebrele a patru masculi şi patru femele din nord-vestul Atlanticului.

Cel mai bătrân mascul avea 73 de ani, iar femela cea mai în vârstă, 40, informează cercetători de la Woods Holle Oceanographic Institution din Cape Cod (Massachusetts, nord-estul Statelor Unite).

”Rezultatele noastre arată că aceşti rechini sunt mult mai longevivi, iar vârsta lor maximă este mult mai mare decât se apreciase în studiile anterioare”, spune Li Ling Hamady, principalul autor al cercetării publicate în revista PLOS ONE.

Studiile precedente au pus în evidenţă mărcile concentrice din oasele rechinilor, similiare cu cele din trunchiurile copacilor, în evaluarea vârstei lor, o marcă fiind echivalată cu un an. Pe baza acestei metode, cei mai bătrâni rechini albi analizaţi au fost un exemplar de 22 de ani din sud-vestul Oceanului Pacific şi unul de 23 de ani din vestul Oceanului Indian.

În noul studiu, cercetătorii au căutat în oasele rechinilor urme de reziduuri nucleare de la teste efectuate în anii 1950-1960, pentru a le aprecia vârsta. Oasele analizate provin de la rechini prinşi în nord-vestul Atlanticului din 1967 până în 2010.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)