Studiu: Imunitatea la coronavirus ar putea dura chiar și decenii (VIDEO)
Cei mai mulți dintre cei care s-au vindecat de COVID-19 capătă suficienţi anticorpi pentru a evita o reinfectare. Aceasta este concluzia unui nou studiu realizat de cercetătorii americani pe tema imunizării.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Imunizarea la coronavirus poate dura chiar și decenii
Potrivit cercetatorilor de la Institutul de Imunologie „La Jolla”, din California, imunizarea la coronavirus scade în timp, însă rata de declin este lentă, astfel încât ea poate persista în corp și pentru perioade lungi de timp, de ordinul anilor sau chiar al deceniilor.
Cercetatorii au constatat scăderi modeste ale imunizarii la șase și la opt luni după infecție, însă au existat și diferențe foarte mari între unii pacienți. Astfel, la unele persoane scăderea numărului de anticorpi a fost de 200 de ori mai mare decât la altele. Iar câțiva pacienți și-au pierdut imunizarea în totalitate.
Studiul a fost efectuat pe pacenți care au avut doar simptome ușoare și nu au avut nevoie de spitalizare.
Un alt sudiu arată că anticorpii la Covid-19 dispar rapid
Rezulatele le contrazic, însă, pe cele ale altor trei studii. La sfârșitul lunii octombrie, de exemplu, cercetătorii de la Imperial College of London au publicat date colectate de la 365.000 de persoane care indicau faptul că în termen de doar câteva luni, 26% dintre pacienți și-au pierdut imunitatea complet sau aproape complet.
Rezultatele studiului REACT-2 au arătat că 6% dintre oameni au avut anticorpi împotriva virusului în timpul blocării. Dar la începutul celui de-al doilea val luna trecută, acest grup a scăzut la doar 4,4%.
Profesorul Helen Ward, unul dintre cercetători, a declarat că noile rezultate sugerează cu tărie că imunitatea turmei este inaccesibilă.
„Când credeți că 95 de persoane din 100 sunt încă susceptibile de a se infecta, suntem de fapt pe un drum lung, lung de orice ar semăna cu protecția la nivel de populație împotriva transmiterii ulterioare”, a spus cercetătorul, potrivitnews.sky.com.
„Nu este ceva ce poți folosi ca strategie pentru controlul infecțiilor [pentruCOVID-19] la populație.”
De asemenea, alte două studii, unul efectuat în Spania și altul în Suedia, au concluzionat că doar o parte a persoanelor infectate dezvoltă imunitate la SARS-Cov-2.