STUDIU: George W. Bush, mai detestat decât Stalin, iar Einstein este mai apreciat decât Maica Tereza

Publicat: 21 05. 2015, 18:47
Foto: pandoratv.it

George W. Bush este unul dintre cei mai detestaţi oameni de pe planetă, întrecându-l, din acest punct de vedere, pe dictatorul sovietic Stalin. La polul opus se află Albert Einstein care reprezintă o sursă de inspiraţie mai mare decât Iisus.

Datele aparțin unui studiu spaniol care a vizat realizarea unor clasamente mondiale cu „eroi” şi „anti-eroi”, iar răspunsurile aparțin unui număr de circa 7.000 de studenți de la universități din 37 de țări.

Astfel, în top zece al celor mai detestați dictatori din lume se află Adolf Hitler, Osama bin Laden și Saddam Hussein, iar locul patru aparține fostului președinte american G. W. Bush. Clasamentul este întregit de Iosif Vissarionovici Stalin, Mao Zedong, Vladimir Ilici Lenin, Ginghis Han, Saladin şi Qin Shi Huangdi, scrie Mediafax.

Pe de altă parte, printre cei mai apreciați oameni din toate timpurile se numără maica Tereza, Mahatma Gandhi, întrecuți fiind de Albert Einstein, liderul topului. Acesta este completat de Isaac Newton, Iisus Hristos, Nelson Mandela, Thomas Edison, Abraham Lincoln şi Buddha.