Studiu: Femeile însărcinate care nu fac exerciții fizice riscă să nască copii supraponderali

Publicat: 31 10. 2013, 14:19
Femeile însărcinate care nu fac exerciții fizice prezintă un risc ridicat de a naște copii supraponderali, relatează Passionsante. Specialiștii numesc această stare macrosomie fetală, caracterizată...

Femeile însărcinate care nu fac exerciții fizice prezintă un risc ridicat de a naște copii supraponderali, relatează Passionsante.

Specialiștii numesc această stare macrosomie fetală, caracterizată printr-o greutate de peste 4 kilograme la naștere.

Specialiştii recomandă viitoarelor mame să efectueze exerciţii de intensitate moderată pe toată perioada sarcinii (mers, nataţie, exerciţii uşoare de gimnastică, bicicletă de apartament).

Potrivit cercetătorilor de la Universitățile din Madrid și Granada, un program mai intensiv previne clar riscul de macrosomie fetală.

Ei au constat acest lucru după ce au observat câteva sute de femei însărcinate, nu prea amatoare de mişcare înainte de sarcină.

Acestora li s-a recomandat să participe la trei şedinţe de exerciţii pe săptămână (aerobic, pentru musculatură şi întinderi) de câte o oră fiecare, începând din a 12-a săptămână a sarcinii până la sfârşit.

În urma exercițiilor, atât riscul de macrosomie cât și cel de naștere prin cezariană s-au redus semnificativ, ceea ce confirmă importanța activității fizice în timpul sarcinii, sub supraveghere medicală.