Studiu: Bărbații de peste 40 de ani care consumă bere îmbătrânesc cu șase ani mai repede
Bărbații de peste 40 de ani care consumă mai mult de o halbă de bere seara riscă să aibă probleme de memorie și îmbătrânesc cu șase ani mai repede, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici citat de Daily Mail.
Studiul arată că de la a doua halbă de bere, adică aproximativ un litru de bere, memoria unui bărbat trecut de 40 de ani va fi afectată întâi pe termen scurt, existând și riscul să se resimtă și pe termen lung.
Conform unei statistici rezultate în urma studiului, bărbații care consumă zilnic două halbe de bere, în doar câțiva ani vor începe să aibă probleme mari de memorie, îmbătrânind cu șase ani mai repede.
”Cele mai mari efecte ale alcoolului se resimt în cazul bărbaților ajunși deja la vârsta a doua”, a declarat doctorul Severine Sabia de la Universitatea din Londra.