Streleț: Cred că Filat va reuși să-și probeze nevinovația. Ştiu despre dosare care au fost deschise urgent şi despre unele care stau şi se prăfuiesc

Publicat: 15 10. 2015, 22:37
Foto: gov.md

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, are convingerea că Vlad Filat, fost prim-ministru reținut într-o anchetă de fraudă, va reuşi să îşi demonstreze nevinovăţia. Totodată, el a mai spus că există riscul să fie investigat chiar și el, potrivit Mediafax.

„Forţele de stânga anunţaseră de ceva timp că urma să se întâmple ceva… A apărut procurorul general. Acest spectacol este prea cusut cu aţă albă. Am convingerea că Vlad Filat este o persoanlitate puternică şi se va apăra. Cred ca va reuşi să-şi demonstreze nevinovăţia. Sunt sigur că beneficiarul principal va merge liniştit acasă. Aici este marea mea nedumerire. Ştiu despre dosare care au fost deschise urgent şi despre unele care stau şi se prăfuiesc. Sunt sigur că în viitorul apropiat aceste subiecte vor fi scoase la vedere. Sunt personal preocupat de probleme curente. Şi anume aprobarea bugetului de stat, susţinerea oamenilor care au nevoie de ajutor, avansarea pe calea integrării europene. Vine iarna şi în asemenea condiţii funcţionarea impecabilă a Guvernului e necesară”, a declarat Streleţ.

„R.Moldova va fi guvernată în strictă conformitate cu legea. Sper că voi avea susţinerea colegilor. Am sentimentul că mi s-au dezlegat mâinile. Am sentimentul că a dispărut acest sentiment de şantaj”, a mai spus acesta.

Streleț și Filat fac parte din aceeași formațiune politică: Partidul Liberal-Democrat din Republica Moldova.

„Nu am siguranţa că magii de la Procuratură nu îmi vor fabrica şi mie un dosar, chiar dacă m-am străduit să îmi fac datoria. Iar singurul element sunt acele interceptări telefonice, prin care am cerut să nu fie demis un membru al PLDM. Vreau să spun cetăţenilor când îmi voi face datoria, până când unele grupuri din Parlament nu vor prelua conducerea printr-o eventuală majoritate. Nu plec de bunăvoie. Nu pot abandona oamenii. Îmi dau seama că, pentru a implementa toate viziunile mele, trebuie să lupt. Nu am dreptul să abandonez oamenii care au ieşit în stradă, pentru că înţeleg şi împărtăşesc doleanţele lor. Acum, având mâinile dezlegate, vom accelera reformele propuse. Aveţi încredere în mine, şi eu voi avea în voi”, a subliniat Streleţ.
„Nu pot să abandonez partenerii de dezvoltare a ţării, România, state europene, Statele Unite, care ne-au încurajat să mergem înainte spre schimbări. Indiferent de tertipurile pe care le pun la cale centre de influenţă, dacă Moldova va fi ţinută în stare de ostatic, oamenii vor ieşi victorioşi”, a concluzionat Valeriu Streleţ.

Fostul premier moldovean Vlad Filat a fost reţinut joi, pentru 72 de ore, şi a ajuns la Centrul Naţional Anticorupţie, la scurt timp după ce Legislativul a decis ridicarea imunităţii sale parlamentare, în urma acuzaţiei de implicare în fraudele de la Banca de Economii.