Stratfor, previziuni pentru România: Premierul Ponta se va afla sub presiune. În țară vor fi tensiuni politice la sfârșitul acestui an

Publicat: 15 10. 2015, 18:18
Foto: Gandul.info

Principala temă a Europei pentru acest sfârșit de an este fragmentarea. Într-un analiză a Stratfor se arată că europenii vor fi martorii unor scindări politice și chiar teritoriale.

Potrivit sursei citate, România se va confrunta cu disensiuni politice interne care însă nu vor afecta linia externă pe care o urmează ţara, adică apropierea de NATO şi SUA.

De asemenea, în raport mai sunt trecute probleme ca: criza refugiaților, dezvoltarea politică din Spania şi cea din Grecia.

Strator subliniază faptul că în ultimele trei luni ale anului vor fi foarte importante pentru cele mai mari ţări din Europa centrală şi de est: Polonia şi România.

Dacă Polonia va avea alegeri generale în octombrie, care ar putea conduce la înfrângerea guvernului actual, țara noastră se va confrunta şi ea cu tensiuni politice. Prim-ministrul Victor Ponta se va afla sub presiune din partea opoziţiei pentru a demisiona şi se va zbate pentru a găsi susţinere în partidul său, scrie analiștii.

“La fel ca în Polonia, fricţiunile politice din România nu vor afecta priorităţile externe ale ţării, care implică menţinerea legăturilor strânse cu Statele Unite ale Americii şi cu NATO. În timp ce dezvoltările politice pot împiedica România şi Polonia să facă vreun progres substanţial în relaţiile bilaterale, Varşovia şi Bucureşti vor rămâne interesate de dezvoltarea unor relaţii mai apropiate”, se arată în analiză, conform adevărul.

De asemenea, Stratfor precizează că imigranții vor fi o problemă continuă pentru Europa, iar Angela Merkel va fi forțată să caute o cale de mijloc.

Procesul de secesiune din Spania va fi întârziat, sunt de părere analiștii, iar creditorii vor face presiuni asupra Greciei pentru a-și plăti datoriile și a respecta planul de reforme.

Cel de-al patrulea trimestru va presupune şi o dezbatere din ce în ce mai mare în Suedia şi în Finlanda privind problema aderarea la NATO

Italia şi Franţa vor evita sancţiunile UE prin adoptarea unor reforme.