Jens Stoltenberg a declarat marți, 9 iulie, la Washington, că NATO a plasat o comandă de rachete anti-aeriene Stinger în valoare de 700 de milioane de dolari, informează Agerpres.
„Chiar astăzi, NSPA, agenţia de achiziţii a NATO, a semnat un contract multinaţional pentru rachete Stinger în valoare de aproape 700 de milioane de dolari”, a declarat Stoltenberg la un forum al industriei de apărare de pe marginea summitului NATO de la Washington.
Rachetele Stinger au fost folosite de Ucraina pentru a opri atacurile ruse aeriene. Și statele vecine care se tem că ar putea fi puse în situația de a se apăra împotriva forțelor ruse pe viitor caută aceste rachete, scrie Agerpres.
Înainte de Summitul aniversar al NATO de la Washington, președintele francez Emmanuel Macron a dezvăluit că SUA și Germania sunt principalii oponenți ai aderării Ucrainei la NATO.
Preșdintele francez a evidențiat „opoziția solidă” a SUA și Germaniei cu privire la invitarea Ucrainei în NATO.
„În cele din urmă, va exista o decizie a aliaţilor de a invita Ucraina să se alăture NATO”, a declarat el.