Steagul Ucrainei, înălțat în satul Urojaine. Acesta a fost eliberat după lupte grele (VIDEO)

Publicat: 16 08. 2023, 19:16
Sursa foto: captura video Twitter/ Defense of Ukraine

Armata ucraineană a eliberat satul Urojaine, din Donețk, unde s-au dat lupte crâncene.

Urojaine se află în apropiere de satul Staromaiorske, eliberat în urmă cu câteva săptămâni, potrivit Ziare.com.

Steag ridicat lângă un monument

Ministerul ucrainean al Apărării a publicat un videoclip în care soldații înalță steagul Ucrainei. El a fost arborat lângă un monument dedicat soldaților sovietici care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Militarii Brigăzii 35 de infanteriștii marini […] împreună cu camarazii lor din Brigada 38 de infanteriști marinii și cu participarea altor unități ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei, au eliberat o altă așezare, Urojaine, în regiunea Donețk, ca parte a acțiunilor de contraofensivă”, a transmis armata ucraineană.

Urojaine era una dintre cele două redute pregătite de forțele rusești de apărare a drumului către Mariupol de la Marea Azov, au transmis mai mulți jurnaliști.