Steagul Rusiei a fost arborat pentru o scurtă perioadă de timp pe clădirea parlamentului Crimeii

Publicat: 26 02. 2014, 09:08

Locuitori din Crimeea, care protestează contra noilor autorităţi de la Kiev, au arborat marţi seară drapelul Rusiei pe clădirea parlamentului regiunii autonome, însă steagul a fost dat jos la scurt timp după.

Protestatarii din Crimeea cer în continuare un referendum asupra ”statutului” regiunii Crimeea.

Ei cer restabilirea Constituţiei Crimeei din 1992, potrivit căreia regiunea are un preşedinte şi o politică externă proprii.

O sesiune extraordinară a Parlamentului din Crimeea este programată pentru miercuri, potrivit presei ucrainene.