Statul Islamic a revendicat atacurile din Egipt soldate cu 36 de morți și peste o sută de răniți (VIDEO)
Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat atacurile comise asupra a două biserici creștine din Egipt, soldate cu 36 de morți și peste o sută de răniți, informează presa internațională, citată de Agerpres.
”Echipe ale Statului Islamic au condus atacurile împotriva a două biserici, la Tanta și Alexandria”, a anunțat agenția de propagandă a ISIS.
Atac într-o biserică creștină coptă din orașul Tanta
#DIRECT_ONE_s9zsa6#
Primul atac a vizat o biserică creștină coptă din orașul Tanta, bilanțul victimelor fiind de 25 de morți și 78 de răniți. Al doilea a avut loc câteva ore mai târziu în biserica creștină Sfântul Marcu din orașul Alexandria. Aici au murit 11 oameni și 35 au fost răniți.
25 de morți și 78 de răniți – bilanțul atacului asupra unei biserici din Tanta
#DIRECT_ONE_u35xzo#
În al doilea caz, autoritățile au confirmat că este vorba despre un terorist kamikaze care și-a detonat centura explozivă.
Atac la biserica creștină Sfântul Marcu din orașul Alexandria. 11 oameni au murit și 35 au fost răniți
#DIRECT_ONE_82r470#
Atentatele au avut loc cu o săptămână înaintea Paștelui coptic ortodox și în aceeași lună în care este programată o vizită a papei Francisc în Egipt.