În Insulele Feroe, stat independent localizat în partea nordică a Oceanului Atlantic, între Scoția, Norvegia și Islanda, cu o populație de aproape 50.000 de locuitori, se iau măsuri ferme în combaterea pandemiei de COVID-19.
Cei din Insulele Feroe sunt exemplari în combaterea pandemiei. Nivelul de testare este extrem de ridicat. Până acum au fost realizate 168.493 de teste, la o populație de 48.941, ceea ce la un calcul simplu, înseamnă 3,4 teste pecap de locuitor.
Dintre statele cu o populație mai mare de un milion de locuitori, Emiratele Arabe Unite sunt lider mondial, cu 1,71 teste pe cap de locuitor, urmate de Danemarca, cu 1,29.
SUA a realizat 0,59 teste pecap de locuitor, Spania 0,49, Germania 0,33,România 0,21, Bulgaria 0,14, iar Moldova 0,12.
În micul european declarat regiune autonomă a Regatului Danemarcei din 1948, nu există persoane decedate în urma infectării cu SARS-COV-2. Potrivit datelor din 30 noiembrie 2020, doar 503 persoane au fost infectate, iar 500 s-au recuperat. Doar 3 cazuri sunt active și nicio persoană nu se află spitalizată.
Pe grupul de insule există zile la rând în care nu este identificat vreun nou caz de COVID-19, iar în momentul în care se confirmă, se iau ferm măsuri specifice.
B1.ro a preluat datele cu privire la pandemiede pe Corona.fo și Worldometers.info.