Statul de drept din Ungaria și Polonia, criticat de Parlamentul European: Eurodeputații au votat o rezoluție prin care avertizează privind deteriorarea situației

Statul de drept din Ungaria și Polonia, criticat de Parlamentul European: Eurodeputații au votat o rezoluție prin care avertizează privind deteriorarea situației

UPDATE:Într-o rezoluție adoptată cu 446 de voturi pentru, 178 împotrivă și 41 de abțineri, deputații subliniază faptul că rapoartele și declarațiile Comisiei și ale organismelor internaționale, cum ar fi ONU, OSCE și Consiliul Europei, indică faptul că „situația din Polonia și din Ungaria s-a deteriorat de la declanșarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene.

Deputații subliniază că audierile organizate de Consiliu în temeiularticolului 7 din Tratatnu sunt organizate în mod regulat, nici structurat. Aceștia solicită Consiliului să adreseze recomandări concrete țărilor în cauză, inclusiv termenele limită, pentru a asigura respectarea legislației UE.

„Eșecul Consiliului în a face uz efectiv de articolul 7 din TUE continuă să submineze integritatea valorilor comune europene, încrederea reciprocă și credibilitatea Uniunii în ansamblu”, susține PE.

Deputații se plâng că nu li s-a permis să participe la audieri, chiar dacă Parlamentul a fost cel care a inițiat procedurile legate de articolul 7. Ei insistă asupra faptului că Parlamentului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a-și prezenta oficial propunerea motivată în fața Consiliului.

În cele din urmă, rezoluția subliniază „nevoia stringentă” a unui mecanism al UE privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale,după modelul propus de Parlament. Aceasta ar trebui să fie o revizuire independentă anuală care evaluează, în condiții de egalitate, conformitatea tuturor statelor membre cu valorile prevăzute laarticolul 2 din Tratat.

Textul rezoluției invită de asemenea Comisia să utilizeze pe deplin instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a lua măsuri în legătură cu existența unui risc clar de încălcare gravă de către Polonia și Ungaria a valorilor pe care se întemeiază Uniunea, în special procedurile accelerate de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și cererile de măsuri provizorii adresate Curții de Justiție.

Parlamentul European va dezbate și vota joi o rezoluție privind respectarea statului de drept în Ungaria și Polonia, state aflate sub procedura de sancționare prin invocarea articolului 7 din Tratatul Uniuniunii Europene.

Dacă se va vota o rezoluție negativă împotriva celor două state se poate ajunge până la ridicarea dreptului de vot privind cheziunii decizionale ale Uniunii Europene.

Această dezbatere vine în contextul în care Parlamentul European consideră că cele două state nu au fost eforturi suficiente pentru a rezolva neregulile privind statul de drept semnalate de către Bruxelles și consideră că audierile din Consiliu organizate până acum în baza activării articolului 7 nu au dus la rezultate concrete.

”Situația din Ungaria și Polonia se înrăutățește tot timpul. Fie că vorbim de încercările guvernului polonez să interfereze cu treburile justiției, fi că vorbim de asaltul lui Viktor Orban la adresa democrației, UE nu poate să stea și să privească cum statul de drept se degradează în statele membre. Comisia Europeană și Parlamentul au activat articolul 7 iar acum este timpul ca și Consiliul să își facă datoria și să protejeze statul de drept în Europa. Consiliul trebuie să ia atitudine în ce privește devierile serioase de la statul de drept”, a declarat Gwendoline Delbos-Corfield MEP, raportor din partea verzilor pe situația din Ungaria și membru al comitetului Libertăți Civile, Justiție.

Potrivit acesteia, Consiliul European și președinția Croației trebuie să trateze cu maximă seriozitate procedurile prevăzute de Articolul 7, să continue audierile celor două țări și să indice care ar trebuie să fie următorii pași. Raportorul din partea verzilor mai susține în declarația sa că Parlamentului European trebuie să se acorde un rol mai important în cadrul audierilor.

În septembrie 2018, Parlamentul a solicitat Consiliului să acționeze pentru a împiedica autoritățile maghiare să încalce valorile fondatoare ale UE. Deputații erau preocupați în principal de independența judiciară, libertatea de exprimare, corupția, drepturile minorităților și situația migranților și a refugiaților, se arată într-un comunicat al PE.

În cazul Poloniei, Comisia Europeană a solicitat acțiuni ale UE în decembrie 2017, având în vedere amenințările percepute la adresa independenței sistemului judiciar. Într-o rezoluție adoptată în martie 2018, Parlamentul European a fost de acord cu Comisia cu privire la riscurile de încălcare a principiilor statul de drept în Polonia.

În conformitate cu articolul 7 din Tratat, în urma acestor solicitări, Consiliul poate stabili că există un risc clar de încălcare gravă a valorilor UE în țările în cauză. Înainte de a face acest lucru, miniștrii vor asculta părerile autorităților naționale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`