Statuie de ceară a lui Abraham Lincoln, topită de temperaturile extreme din Washington D.C.

Statuie de ceară a lui Abraham Lincoln, topită de temperaturile extreme din Washington D.C.
Sursa foto: Capturi video - TikTok

O statuie de ceară a lui Abraham Lincoln s-a topit din cauza temperaturilor extreme de la Washington D.C., scrie BBC.

Statuia s-a topit parțial, însă capul acesteia a fost complet distrus. Sursa citată scrie că statuia de ceară urmează să fie reparată.

Temperaturile extreme din Washington D.C au topit o statuie de ceară a lui Abraham Lincoln

Statuia de ceară dedicată celui de-al 16-lea președinte al Statelor Unite se află la Camp Barker, în Washington D.C., o tabără de refugiați de pe vremea Războiului Civil American, Acolo au fost găzduiți afro-americani eliberați.

Statuia face parte dintr-o serie de monumente de ceară realizate de Sandy Williams IV. Replica este o lumânare de mari dimensiuni și nu este prima dată când are probleme.

Anul trecut, statuia a fost instalată în același loc, dar acea variantă cu peste 100 de fitile care au fost aprinse prematur a fost topită semnificativ în anumite părți chiar înainte de ceremonia de inaugurare.

Noua variantă, instalată în februarie, a avut mai puține fitile și are ca prezentare o placă informativă care îi îndeamnă pe oameni să stingă orice fitil pe parcursul a 1-2 minute.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`