Statuia unei fiice a faraonului Amenhotep al III-lea, descoperită în Egipt

Publicat: 07 03. 2014, 21:39

Statuia unei fiice a faraonului Amenhotep al III-lea, care o prezintă pe prinţesa egipteană alături de tatăl ei, a fost descoperită într-un templu din situl arheologic Luxor, a anunţat, vineri, Ministerul pentru Antichităţi egiptene.

Arheologii egipteni şi europeni au descoperit statuia prinţesei Iset în timpul lucrărilor de renovare a templului mortuar dedicat faraonului Amenhotep al III-lea (secolul al XIV-lea î.e.n.), pe malul occidental al Luxorului, a anunţat într-un comunicat ministrul egiptean Mohamed Ibrahim, potrivit rawstory.com.

Această statuie, înaltă de 170 centimetri, „făcea parte dintr-o sculptură de 14 metri care îl reprezenta pe Amenhotep al III-lea, realizată în alabastru, şi care se afla la intrarea în sanctuar”, a precizat şeful echipei de arheologi, Hourig Sourouzian.

Luxor, un oraş de 500.000 de locuitori construit pe malurile Nilului în sudul Egiptului, este un muzeu în aer liber în care au fost descoperite numeroase temple şi morminte faraonice.