Statele Unite: Un elev a deschis focul într-un liceu, după care s-a sinucis
Un elev a deschis focul, vineri, într-un liceu din apropierea oraşului american Seattle, rănind cel puţin şase persoane, după care s-a sinucis, relatează NBC.
Incidentul a avut loc în jurul orei locale 10.30, în cantina liceului din localitatea Marysville-Pilchuck, situată în apropiere de Seattle, în statul american Washington.
Poliţia a confirmat, vineri, că un elev a murit şi presupune că acesta a fost, de fapt, atacatorul.
„Atacatorul era un elev care studia la acest liceu. Confirmăm că un el a murit”, a anunţat ofiţerul de poliţie Robb Lamoureux.
Potrivit lui Lamoureux, autorităţile consideră că a existat un singur atacator, însă în următoarele ore nu vor divulga identitatea acestuia.
În urma acestui incident, cel puţin şase persoane au fost rănite, anunţă publicaţia The Seattle Times.
Postul de televiziune CNN a relatat că patru persoane au fost transportate la spital.
„Trei dintre acestea se află în stare critică”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului din Marysville Pilchuck.
„Liceul din Marysville Pilchuck este în prezent închis, din cauza situaţiei de urgenţă”, a menţionat poliţia.
Autorităţile au informat că elevii au fost trimişi spre o biserică din apropiere, urmând să fie transportaţi acasă.