Statele Unite trimit avioane F-35 în Europa, pe fondul tensiunilor cu Rusia

Publicat: 15 04. 2017, 10:31

Statele Unite au anunțat vineri seară trimiterea unor avioane militare de tip F-35 în țări europene, membre ale NATO, pentru misiuni de antrenament de rutină, care intervin însă în contextul tensiunilor cu Rusia după atacul american în Siria.

„Forţele Aeriene vor trimite zilele următoare un număr redus de avioane de vânătoare F-35A Lightning II în Europa, în cadrul unei misiuni de antrenament care era programată de mult timp", informează Departamentul american al Apărării într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

„Avioanele urmează să participe la antrenamente alături de alte aeronave americane sau ale altor ţări europene membre NATO, în cadrul Iniţiativei Europene de Reasigurare", precizează Pentagonul, fără a dezvălui în ce ţări vor ajunge aparatele de vânătoare, informează ZF.

Măsurile de reacție la presupusele ingerințe din cadrul conflictului din estul Ucrainei sunt incluse de Inițiativa Europeană de Reasigurare, iar exercițiul militar la care vor participa avioanele F-35, se realizează în contextul amplificării tensiunilor dintre SUA și NATO, pe de o parte și Rusia, pe de alta, după atacul american al unei baze aeriene din Siria.