UPDATE: Un minut de reculegere a fost ținut pe aeroporturile din Roma, la 14.46 (15.46 ora României), oră la care, în urmă cu zece ani, un avion s-a lovit de primul turn al World Trade Center din New York.
UPDATE: Ceremonia de comemorare a celor aproximativ 3.000 de victime a început, duminică, la New York, în jurul orei locale 15.30, în apropiere de locul unde au avut loc atacurile împotriva turnurilor gemene ale World Trade Center, în prezenţa preşedinţilor Obama şi Bush.
Statele Unite comemorează, duminică,10 ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie, cel mai cumplit atac terorist din istorie.
La New York se vor ţine momente de reculegere exact în minutele în care cele trei avioane au lovit turnurile gemene de la World Trade Center şi Pentagonul şi va fi inaugurat memorialul Reflecting Absence, de la Ground Zero, dedicat victimelor din 11 septembrie.
Primii omagiați la New York vor cei aproape 350 de pompieri newyorkezi care şi-au pierdut viaţa printre dărâmăturile de la World Trade Center.
Preşedintele american Barack Obama va asista la ceremoniile comemorative alături de fostul preşedinte George W. Bush, de primarul Michael Bloomberg şi de fostul edil, Rudolph Giuliani, care a gestionat perioada de criză ce a urmat atentatelor. Ca în fiecare an, vor fi ţinute momente de reculegere exact în minutele la care avioanele pline cu pasageri au lovit clădirile.
La Washington, după vizita la Pentagon, preşedintele SUA va ţine un discurs la Catedrala Națională, inclus în „Concertul pentru speranţă”, susţinut de cunoscuţi artişti ai muzicii americane.
Comemorările au început încă de sâmbătă cu un moment organizat în estul statului Pennsylania, acolo unde zborul 93 s-a prăbuşit cu aproape 40 de pasageri la bord. Printre invitaţii la acest moment comemorativ s-au numărat fostul preşedinte George W. Bush, vicepreşedintele Joe Biden şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, care au asistat la inaugurarea memorialului înălţat la câţiva metri de locul prăbuşirii avionului.
Oficialii americani au anunţat măsuri de securitate fără precedent, înaintea ceremoniilor care vor marca zece ani de la atentatelele din SUA, după ce autorităţile au afirmat că au informaţii credibile legate de un eventual nou atac terorist. Mesajul transmis însă de oficialii americani rămâne unul pozitiv.
Însă la zece ani de la atentatele teroriste din SUA, mulţi americani continuă să creadă în multiplele teorii ale conspiraţiei, care vorbesc despre un complot al administraţiei Bush, destinat să justifice invadarea Afganistanului şi Irakului.