Statele Unite au revocat vizele ”mai multor ucrainieni”, în urma violențelor din Kiev
Statele Unite au revocat vizele mai multor ucraineni, din cauza recurgerii la forţă împotriva manifestanţilor, la Kiev, a anunţat ambasada americană, citată de AFP.
„Ca răspuns la acţiunile angajate împotriva unor manifestanţi, în noiembrie şi decembrie, Ambasada Statelor Unite a revocat vizele mai multor ucraineni care au legătură cu violenţele”, a anunţat misiunea într-un comunicat, fără să precizeze identitatea şi nici funcţiile acestor persoane.
„Analizăm şi alte măsuri împotriva responsabililor violenţelor actuale”, a adăugat ambasada.
Duminică seară, în momentul în care au izbucnit violențe, SUA au amenințat cu sancțiuni.
Washingtonul şi Bruxelles-ul au acuzat puterea ucraineană că a provocat escaladarea violenţelor prin adoptarea unor legi pe care le consideră represive.
Pe de altă parte, Rusia a denunțat o susţinere „indecentă” oferită opoziţiei de către europeni.
Aproximativ 200.000 de persoane au demonstrat, duminică, împotriva adoptării unor legi împotriva manifestanţilor, considerate represive.
În timpul protestelor de la Kiev, miercuri, două persoane au fost ucise prin împușcare de către forțele de ordine.