Stare de urgență în Transnistria. Se raționalizează consumul de energie

Stare de urgență în Transnistria. Se raționalizează consumul de energie
Foto: Hepta/Abaca Press / Depo Photos/ABACA.

În Transnistria a fost instalată starea de urgență în economie pentru 30 de zile din cauza temerii de sistare a livrărilor de gaze rusești de la data de 1 ianuarie.

Transnistria, în pericol să rămână fără energie

Liderul separatist de la Tiraspol a semnat un decret care prevede raționalizarea consumul de energie, crearea unor rezerve și interzicerea exportului de resurse energetice, conform știrileprotv.

Dar, nu se menționează ce va viza interzicerea exportului de resurse energetice și dacă va afecta partea dreaptă a Nistrului, având în vedere că Chișinăul cumpără 80% din energia electrică de la centrala de la Cuciurgan.

În orice caz, decizia se va aplica doar dacă în regiune nu se va livra gazul natural, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Politici de Reintegrare.

Mențiunea nu se regăsește în decret, dar s-a scris că urmează să fie aprobat de Soviet Suprem al regiunii, într-o ședință de miercuri și va intra în vigoare după 6 ore de la promulgare.

De unde va primi Transnistria gaz

La finalul acestui an, expiră un acord de tranzit semnat în urmă cu cinci ani de Moscova și Kiev, legat de exporturile de gaze rusești spre Europa, prin Ucraina. Rusia a transmis că va continua să furnizeze gaz, prin Ucraina, în ciuda războiului, dar Kievul nu s-a angajat în discuții cu Rusia privind exporturile de gaze.

Transnistria este foarte dependentă de gazele rusești furnizate prin Ucraina.

Republica Moldova primește în jur de două miliarde de metric ubi de gaze pe an din Rusia, prin Ucraina, iar, în 2022, Chișinăul și Tiraspolul au ajuns la un acord care prevede ca tot gazul rusesc primit de Republica Moldova să meargă în Transnistria. Regiunea are o centrală electrică mare alimentată cu gaz rusesc, dar Chișinăul cumpără electricitate din Tiraspol la un preț foarte mic.

Republica Moldova afirmă că dacă Ucraina oprește tranzitul de gaz, Transnistria ar putea să se aprovizioneze prin conducta TurkStream către Turcia prin Bulgaria și România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`