CORONAVIRUS | Unitățile medicale din New York, copleșite de pacienți. Un spital a înregistrat 13 decese într-o zi

CORONAVIRUS | Unitățile medicale din New York, copleșite de pacienți. Un spital a înregistrat 13 decese într-o zi

Spitalele din New York se confruntă cu creșteri masive de persoane contaminate cu noul coronavirus.

Elmhurst, un spital public de 545 de paturi din Queens, a început să transfere pacienții care nu suferă de coronavirus în alte spitale, pentru ca unitatea medicală să se poată dedica complet noului virus.

În acest spital, în ultimele 24 de ore, 13 persoane s-au stins din viață.

Medicii și asistentele s-au străduit să se descurce cu câteva zeci de ventilatoare.

Unele persoane au murit în camera de urgență în timp ce așteptau internarea.

Mai mult, un camion frigorific a fost amplasat afară pentru a ține cadavrele.

”Este apocaliptic”, a declarat un medic general rezident la spital.

În întreg orașul, care a devenit epicentrul focarului de coronavirus din SUA, spitalele încep să se confrunte cu tipul de surmenaj asemănător cazurilor care au copleșit sistemele de asistență medicală din China, Italia și alte țări, scrie nytimes.com.

Miercuri seara, New York a raportat 20.011 de persoane testate pozitiv și 280 de decese.

Peste 3.922 de pacienți cu coronavirus au fost internați.

”Elmhurst este în centrul acestei crize și este prioritatea numărul unu al sistemului nostru spitalicesc public în acest moment”, se precizează într-un comunicat al Sistemului de spitale publice ale New York-ului.

„Personalul din prima linie merge înante și înapoi în această criză și continuăm să suplimentăm aprovizionarea și personalul în această situație critică pentru a ține pasul cu criza”, se adaugă în document.

Toate cele peste 1800 de paturi de terapie intensivă din oraș sunt așteptate să fie pline până vineri, potrivit unui briefing al Agenției Federale de Management de Urgență.

Pacienții ar putea rămâne săptămâni întregi internați, limitând spațiul pentru persoanele nou bolnave.

Guvernul federal trimite alte 1.000 de paturi de spital la New York, dar acestea nu vor ajunge înainte de mijocul lui aprilie.

Mai mult, oficialii au început să ridice patru spitale de 250 de paturi la Centrul de Convenții Jacob K. Javits din Midtown Manhattan, care ar putea fi gata într-o săptămână.

De asemenea, oficialii au discutat despre transformarea hotelurilor și arenelor în centre medicale temporare.

Cel puțin două spitale din oraș și-au umplut morgile, iar oficialii orașului au anticipat că restul va atinge capacitatea maximă până la sfârșitul acestei săptămâni.

În caz, statul a solicitat 85 de remorci frigorifice pentru serviciile mortuare.

Pentru a face față numărului mare de pacienți, medicii de pe alte secții, precum cei obstetricieni-ginecologi și radiologi, au fost chemați să lucreze în secțiile de urgență.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ridicat izbuncnirea de coronavirus la nivelul pandemie. Sunt peste 519.000 de cazuri la nivel global, peste 123.200 dintre acestea recuperate. Numărul deceselor a depășit de 23.000 de oameni.

România a ajuns la 1.029 de cazuri de COVID-19, cu 123 depistate doar de la ultima informare. La ATI sunt internați 29 pacienți, dintre care 23 sunt în stare gravă.

Dintre cele 1.029 de cazuri, 94 au fost declarate vindecate și externate, 53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași. Din nefericire, alte 22 persoane s-au stins din viață.

De asemenea, amintim că, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.151 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 110.042 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)