Spiritele se încing la poarta lui Dodon, unde s-au adunat zeci de moldoveni: „Nu 72 de ore să fie închis, dar 72 de ani”
Se încing spiritele în fața porții casei de la Chișinău a fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Zeci de oameni s-au adunat la poarta socialistului și așteaptă rezultatele perchezițiilor efectuate de CNA (Centrul Național Anticorupție) în colaborare cu SIS ( Serviciul de Informații și Securitate al Rep. Moldova).
Replici acide la adresa lui Igor Dodon
Oamenii se ceartă cu membrii de partid al lui Igor Dodon, veniți și ei la poarta fostului lor lider. Cetățenii de rând vin cu acuzații grave. Imaginile au fost suprinse de echipa tv8.
„Nu am rușinea să nimeresc în cadrul. Am o pensie de 700 de lei (n.r. 169 de roni). Nu 72 de ore să fie închis, dar 72 de ani. Copiii lui unde se odihnesc, dar copiii mei? Ne-a promis că ne întoarce miliardul”, a afirmat o femeie care a venit să afle rezultatele perchezițiilor.
Ministrul Justiției al Republicii Moldova nu știe „cum vor evolua lucrurile”
Ministrul Justiției al Republicii Moldova a venit cu prima reacție după ce proprietățile lui Igor Dodon au fost vizitate de oamenii legii. Oficialul susține că toate procedurile ar trebui „să fie respectate atât ca literă, dar mai ales ca spirit”.
„Deși nu știu detaliile speței și nici cum vor evolua lucrurile, sunt ferm convins că politicul nu poate avea imunitate față de răspundere, toți fiind egali în fața legii. În același timp, este evident instituțiile trebuie să comunice toate lucrurile pe care le pot comunica potrivit legii, or, dincolo de fondul cauzei, transparența este fundamentală pentru a avea încrederea societății și de a legitima actul justiției. Desigur că este prioritar și ca toate procedurile să fie respectate atât ca literă, dar mai ales ca spirit”, a precizat ministrul Justiției al Republicii Moldova, Sergiu Litvinenco, pe Facebook.
În același timp, mai mulți membri și susținători ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova protestează în fața Parlamentului. Protestatarii sunt echipați cu pancarte pe care scrie „Jos mâinile de pe opoziție”, „Vrem justiție corectă”.