Specialiștii OMS nu sunt de acord cu introducerea unor pașapoarte de vaccinare: ”Ar contraveni principiului echităţii”
Specialiștii din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) nu sunt de acord cu introducerea unor așa-numite pașapoarte de vaccinare, adică acele documente care să ușureze condițiile de călătorie pentru persoanele care au fost imunizare împotriva noului coronavirus.
Ce spunexperții OMS despre instituirea unor pașapoarte de vaccinare
Potrivit unui document publicat miercuri, experții OMS, citați de AFP, susțin că introducerea uno astfel de pașapoarte ar încălca pricipiul echității, ținând cont de faptul că, în acest moment, omenirea se confruntă cu o penurie în ceea ce privește dozele de vaccin împotriva coronavirusului.
„În penuria actuală în care doar foarte puţine vaccinuri sunt disponibile, un tratament preferenţial pentru călătoriile internaţionale ar contraveni principiului echităţii”, au transmis specialiștii din cadrul OMS.
În același timp, reprezzentanții OMS sunt de părere că pașapoartele de vaccinare nu oferă o garanție cu privire la limitarea răspândirii coronavirusului.
Mai multe state au început să facă demersuri pentru emiterea unor astfel de pașapoarte
Între timp, sunt state care fac deja demersuri pentru introducerea unor astfel de documente.
Recent, Grecia și Israel au încheiat un acord potrivit căruia, cetăţenilor lor care s-au vaccinat anti-COVID pot să călătorească fără restricţii în cele două ţări.
„Trebuie să facilităm călătoriile celor care prezintă o dovadă de vaccinare şi vrem să facem acest lucru cuIsraelul, care este cu mult înainte în materie de vaccinare”, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis, într-o declaraţie comună cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu.
Totodată, Grecia ar putea ajunge la o înțelegere similară și cu Marea Britanie.
Asta în condițiile în care, la finalul lunii ianuarie, șeful Guvernului de la Atena susținea că aceste pașapoarte de vaccinare nu ar trebui să fie privite ca o modalitate prin care ar putea fi limitată posibilitatea de deplasare a celor care nu au fost imunizați.
”Nu ar trebui să confundăm un certificat de vaccinare cu un pașaport de călătorie. Scopul nostru nu este să împărțim europenii în două categorii, cei care au fost vaccinați și cei care nu. În schimb, dorim să creăm o bandă de călătorie rapidă (fast travel lane) pentru cei care deţin acest certificat digital, standardizat”, scria atunci Mitsotakis, într-un articol publicat pe site-ulEuractiv.
La rândul său, Suedia ar putea emite pașapoarte digitale pentru persoanele vaccinate.
„Au fost demarate o serie de proceduri internaţionale în ceea ce priveşte soluţiile tehnice şi standardele legate de dovadă a vaccinării. Este nevoie ca Suedia să participe (la acest proiect, n.r.)”, a declarat ministrul suedez al Sănătăţii, Lena Hallengren.
Autoritățile de la Stockholm și-ar dori ca aceste pașapoarte să devină funcționale până la începutul lunii iunie.
O intenție similară a fost anunțată și de autoritățile din Danemarca, unde se vorbește, de asemenea, despre posibilitatea emiterii unor pașapoarte digitale pentru vaccinare.
Islanda a livrat deja primele sale pașapoarte de vaccinare
Pe de altă parte, Islandaa livrat deja, la finalul lunii ianuarie, primele sale „pașapoarte” de vaccinare destinate facilitării călătoriilor persoanelor vaccinate împotriva nouluicoronavirus
„Obiectivul este de a facilita circulația persoanelor între țări, astfel încât persoanele să poată prezenta un certificat de vaccinare la controalele la granițe și să fie astfel exceptate de măsurile de restricție frontaliere”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății din Islanda.