Spania va testa săptămâna de lucru de 4 zile

Spania va testa săptămâna de lucru de 4 zile
Foto: pxhere.com

Spania va testa săptămâna de lucru de patru zile, după ce Guvernul a acceptat să lanseze un proiect-pilot pentru companiile interesate.

Program-pilot în Spania: Săptămâna de lucru de 4 zile

La finele anului trecut, vicepremierul Pablo Iglesias declarase că Guvernul ia în calcul o astfel de măsură. El preciza la acea vreme că reducerea numărului de ore de lucru la 32 într-o săptămână va duce la crearea de noi locuri de muncă. Asta în contextul în care și Spania încearcă să-și revină de pe urma crizei economice generată de pandemie.

Deja câteva companii, ce-i drept puține, au adoptat această măsură și au constatat o creștere a productivității.

Partidul Más País a propus un proiect de 50 de milioane de euro ce ar permite companiilor să testeze programul de lucru redus cu riscuri minime. Costurile ar urma să fie acoperite 100% pentru primul an, 50% în al doilea an și 33% în al treilea.

„Estimăm că am putea avea 200 de companii participante la test, și între 3.000 și 6.000 de angajați”, a declarat Héctor Tejero, lider al partidului.

Más País a mai propus ca programul-pilot să fie supravegheat de reprezentanți ai guvernelor, sindicatelor și mediului de afaceri, mai precizează Daily Mail.

Totuși, detaliile programului-pilot urmează să fie stabilite și prezentate de Guvern.

În Noua Zeelandă, premierul Jacinda Ardern s-a arătat deschisă unui astfel de program. Guvernele scoțian și galez au creat comisii care să analizeze ideea, iar în Islanda s-au desfășurat deja încercări de succes.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)