Un român s-a predat poliției spaniole luni, spunând că și-a înjunghiat mortal soția. Incidentul a avut loc în orașul Alicante din sud-estul Spaniei.
Românul și-a ucis soția în casa lor din cartierul Carolinas, poliția confirmând că, într-adevăr, corpul neînsuflețit al acesteia se afla în casă, potrvit typicallyspanish.com.
Atât bărbatul, cât și soția acestuia, cu vârste de 35 și respectiv 28 de ani, sunt de naționalitate română.
El mai fusese anterior denunțat de soție pentru comportamente violente, dar nu s-a emis niciun ordin care să îl țină departe pe bărbat de soție, posibilitate prevăzută de legislația spaniolă.
Incidentul ar putea să amplifice imaginea negativă pe care locuitorii peninsulei Iberice o au despre cetățenii români, văzuți în genera ca infractori si cerșetori.