Spania: Șase persoane au murit intoxicate după o scurgere de gaze într-o mină de cărbune

Publicat: 28 10. 2013, 17:12
Șase persoane au murit luni intoxicate în urma unei scurgeri de gaz într-o mină de cărbune din apropiere de Leon, în nord-vestul Spaniei, informează Daily Star. Alte cinci persoane au fost transportate la...

Șase persoane au murit luni intoxicate în urma unei scurgeri de gaz într-o mină de cărbune din apropiere de Leon, în nord-vestul Spaniei, informează Daily Star.

Alte cinci persoane au fost transportate la spital după scurgerea de gaze din mina Santa Lucia, potrivit sursei citate.
„Se pare că este vorba despre o scurgere de metan”, a declarat pentru televiziune Francisco Castanon, primarul comunei Pola de Gordon, unde se află Santa Lucia.

Serviciile de salvare au anunţat că au fost alertate printr-un apel telefonic care le avertiza că tocmai s-a produs o scurgere de gaz în galeriile Emilio del Valle, adaugând că „zece persoane, cel puţin”, se aflau înăuntru.