Proteste masive în numeroase orașe Spania! Pensionarii spanioli au ieșit în stradă, cerând realcularea pensiilor şi îndemnând la ocuparea drumurilor, după modelul ”vestelor galbene” în Franţa.
Coordonarea de stat pentru apărarea sistemului public de pensii (COESPE) şi alte colective au îndemnat la manifestaţii într-o sută de orașe, pentru a reclama ”pensii demne”.
SCANDAL LA MORMÂNTUL LUI RĂZVAN CIOBANU! IULIA ALBU S-A PĂRUIT CU CĂTĂLIN BOTEZATU! FANII ȘI-AU FĂCUT CRUCE (GALERIE FOTO)
Pe Gran Via, principalul bulevard de la Madrid, mii de pensionari au cerut, în decembrie anul trecut, ca pensiile să nu fie mai mici de 1.080 de euro pe lună, scrie news.ro citând AFP.
BOMBĂ MONDENĂ! ‘CARMEN ȘERBAN A MURIT’! TOATĂ ROMÂNIA E ÎN STARE DE ȘOC
”Azi, mulţi dintre copiii mei emancipaţi primesc un ajutor din partea mea, deşi am o pensie sub 900 de euro”, a declarat o fostă şoferiţă de taxi, Mari Carmen Velarde, în vârstă de 73 de ani.
”Fiica mea este plătită cu 500 de euro pentru un serviciu după-amiaza şi plăteşte 450 de euro chirie, aşa că atunci când fac cumpărături cumpăr pentru doi şi locuiesc împreună cu unul dintre fiii mei”, a mai spus ea.
”Aş vrea ca spaniolii să fie mai revoluţionari, ca francezii, însă fără agresivitate. Mi-aş pune vesta galbenă, dar fără să sparg vreo vitrină”, a precizat pensionara.
Mulţi dintre manifestanţi au vrut să le amintească politicienilor că nouă milioane de pensionari spanioli au o mare putere electorală.
Conform ministrului spaniol al Muncii, pensia medie a atins în noiembrie 1.106 euro pe lună, o creştere cu 3,4% faţă de anul trecut.
Însă, ”aici sunt peste trei milioane de pensionari care primesc mai puţin de 400 de euro pe lună, iar de aceea noi reclamăm o pensie minimă de 1.080 de euro pe lună”, a afirmat un fost muncitor în construcţii, Angel Luis Parra, în vârstă de 62 de ani, care purta o banderolă a Sindicatului Co-Bas, clamând ”ca în Franţa, lupta este în stradă”.
„Chalecos amarillos” (”veste galbene”) autoproclamate i-au îndemnat pe pensionari să se mobilizeze prin intermediul unui cont pe Twitter deschis în decembrie.